sâmbătă, 14 august 2010

Tibi & Ildikó - wedding shooting

Am ales ca de această dată să punem pe blog o serie mai scurtă, de la ședința foto din ziua nunții lui Ildi & Tibi.

Cum a fost nunta? Frumoasă! Cum altfel poate fi nunta a doi tineri care își poartă unul altuia o dragoste sinceră? Succint: Zsigmond a băut cafeaua de dimineață împreuna cu familia lui Ildi, așa, matinal, pe la 5 AM. Apoi au mers la coafor și machiaj, să se facă frumoși. Spre deosebire de Ildi, Zsigmond nu a prea reușit. Apoi s-au întors acasă la Ildi, unde transformarea a continuat, Ildi, ajutată de Eszter (sora ei), a îmbrăcat rochia de mireasă.
Eu, mai norocos, am început abia la 7 AM, când l-am ridicat din pat pe Tibi, și pe fratele lui, Todi. Am purces gospodărește la băutul cafelei pregătită din timp, apoi Tibi și Todi au trecut la partea de îmbrăcare, fără a necesita altceva mai mult decât un bărbierit (deci fără coafor / machiaj, da?). Ne-am întâlnit la Ildi acasă, am plecat spre biserică. Aici Tibi s-a încurcat puțin cu jurămintele, însă, la final totul a fost ok. Am continuat, previzibil, cu cadrele de grup, apoi cu ședința foto a mirilor. La local atmosfera s-a destins, totul decursese așa cum fusese planificat. Muzica bună, mâncare și băutura asemenea. Cei doi miri ne-au surprins în mod plăcut cu primul dans, cu o coregrafie frumoasă, pregătită dinainte. Nu știu dacă și coregrafia următoarelor dansuri a fost pregătită dinainte, cert este că se descurca chiar bine pe ringul de dans! Tibi ne-a cântat la chitară un "Under pressure", noi l-am înțeles :D








3 Comentarii:

ildi spunea...

Vezi ca ai pus de 2 ori anumite poze.
Da... am fost frumosi.
Si Zsigmond a venit numai la ora 6. :P
Mersi pentru pozele astea minunate.

Anonim spunea...

Asa este..nunta a fost de vis.

Claudiu Baias spunea...

E, așa, cu ora 5 AM era totul mai dramatic! Mulțumesc pentru head-up-ul referitor la pozele dublate, am corectat!

Trimiteți un comentariu

Search

Xprime photography © 2008. Template by Dicas Blogger.

SUS